Meritul principal pentru apariţia
României pe harta lumii revine generaţiei paşoptiste ( „o generaţie eroică”, N.
Iorga), intelectuali şcoliţi în Occident care şi-au asumat toate riscurile
pentru realizarea unui ideal. O
generaţie care, fără mijloacele moderne de comunicare de astăzi, a reuşit să atragă
de partea sa talpa ţării, vitală în lupta cu orânduirile din Principate şi
Europa. O generaţie care eşuase în 1848
şi chiar ştia ce riscuri îşi asumă.
Dar să rememorăm pe scurt
tumultosul an 1848: În Moldova, revolta poeţilor, cum a fost
denumită, a avut un caracter paşnic.
Petiţiunea Proclamaţiune a fost redactată de Vasile Alecsandri , cu acceptul
domnitorului Mihail Sturza, şi avea un
caracter moderat. Însă acesta îi arestează pe capii mişcării şi-i trimite la Istambul
, pentru o dreaptă judecată, se înţelege... Prizonierii
au fost salvaţi, fiind efectiv cumpăraţi de la cei care trebuiau să-i
treacă Dunărea; Maria Rosetti având un rol important ( „Mergea pe talvegul
Dunării cu copilul în braţe şi pungile de galbeni”, Istoria românilor, Giurăscu&Giurăscu). Prizonierii reuşesc să fugă prin Transilvania în Bucovina. În vara
lui 1848, îi găsim în Bucovina (Austria), printre alţii, pe Vasile Alecsandri, C. Negri, Al.Russo şi Alexandru Ioan Cuza.
Acestora li se alătură şi Mihail Kogălniceanu
care publicase în august 1848 Dorinţa
partidei naţionale din Moldova prin care se cerea egalitate politică,
civilă, învăţământ gratuit şi împropietărirea ţăranilor. În Ţara Românească, în data de 7 iunie 1848,
la Craiova, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu formează
primul guvern provizoriu revoluţionar ( în ilegalitate), iar pe 9 iunie este
citită Proclamaţia de la Islaz.
Domnitorul Bibescu, după ce pierde sprijinul armatei, semnează Proclamaţia de la Islaz, în data de 11
iunie 1848. Pe 13 iunie 1848, Craiova este aleasă prima capitală a revoluţionarilor
paşoptişti iar în data de 14 iunie
guvernul revoluţionar adoptă tricolorul ca steag naţional. În data de 16 iunie,
revoluţionarii ajung în Bucureşti împreună cu guvernul condus de mitropolitul
Neofit şi din care făceau parte: Nicolae Bălcescu, C.A Rosetti, Ion Heliade
Rădulescu, Nicolae Golescu, Ştefan Golescu şi Gh. Magheru. În 19 iunie,
reacţionarii încearcă o contrarevoluţie dar revoluţionarii primesc sprijinul
cetăţenilor. Gh. Magheru primeşte conducerea armatei şi misiunea de a constitui
în Oltenia baza armatei. Oltenia era fieful revoluţionarilor. În data de 19
iulie, ruşii invadează Moldova iar turcii Ţara Românească. Guvernul provizoriu din Ţara Românească ajunge
la o înţelegere cu Soliman Paşa, acesta cerând dizolvarea guvernului provizoriu
şi numirea unei locotenţe domneşti condusă de I.H. Rădulescu, Cristian Tell şi
N. Golescu, păstrându-se membrii guvernului. Imperiul Otoman recunoaşte noul guvern , la
fel procedează şi guvernele europene. Mai puţin ruşii... De menţionat că
Soliman Paşa a intrat în Bucureşti fără armată. Incidentul din 13 septembrie 1848, cu ocazia
intrării trupelor otomane în Bucureşti, aşa-zisa Bătălie din Dealul Spirii, a
anulat tot ceea ce se câştigase până la acel moment. În 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova, armata condusă
de Husein-Paşa este întâmpinată de o armată de ţărani şi orăşeni înarmaţi cu puşti, furci şi topoare, într-o
luptă inegală. Revoluţia este înfrântă. Pentru fruntaşii Revoluţiei, toţi intelectuali,
a urmat exilul. Vor reuşi în 1859. Un
fapt trebuie menţionat: legătura dintre intelectuali şi talpa ţării. O legătură
care s-a menţinut mult după aceea, să nu uităm că în 1907 ţăranii au forţat
intrarea în Bucureşti ştiind că vor fi susţinuţi de studenţime.
Ce se întâmplă astăzi cu
intelectualitatea românească? Ne spune domnul profesor Mihai Coman, fost decan al Facultăţii de
Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din
Bucureşti: Intelectualitatea
românească a rămas în secolul al XIX-lea şi cred că afişează un elitism care este
o trădare faţă de idealurile Şcolii
Ardelene din care s-a născut intelighenţia românească. Eu nu l-am văzut nici pe
Liiceanu, nici pe alţii, mergând la sat să facă o prelegere publică. Deşii
marii intelectuali europeni fac asta, se duc să ţină prelegeri publice, scriu
cărţi de popularizare a fizicii, a matematicii, simţind că au o misiune
publică. Intelectualul român crede că nu are o misiune publică şi că doar
naţiunea trebuie să se prosterneze în faţa lui şi, sigur, să-i dea banii de
care are nevoie pentru o viaţă comodă şi liniştită.
Urmează două rânduri de alegeri
cruciale pentru următorii 10 ani din viaţa noastră şi nu am văzut intelectuali
pe metereze. Unii mai scriu pe la diverse ziare, dar fără a indica o direcţie
pentru talpa ţării. Nimeni nu-şi asumă nimic, toţi concluzionează, mustăcind
plicticos, că pretendenţii la funcţiile publice sunt taraţi. CHIAR TOŢI,
ÎN ACEEAŞI MĂSURĂ?! După alegeri, indiferent de rezultat, din turnul lor de
fildeş, în eseuri sofisticate, ne vor
spune că talpa ţării este proastă, că votează pentru kilul de făină. DA, AŞA
ESTE, ŞTIM, NU ESTE NEVOIE SĂ FII INTELECTUAL CA SĂ CONSTAŢI ACEASTĂ
ANOMALIE! Dar voi, ca elite, ce-aţi
făcut să împiedicaţi această tradiţie postdecembristă? Mai există legătură între voi şi talpa ţării
ca acum 150 de ani? Dacă nu, de ce?
Există o concepţie păguboasă în
rîndul societăţii româneşti actuale, conform căreia dacă susţii un partid sau
candidat în campanie, trebuie să-l susţii şi după ce câştigă alegerile.
Eventual, să-i accepţi şi funcţiile pe care ţi le oferă. Imaginea ta chiar este
asociată cu a lui. Greşit, în opinia mea. Pentru această percepţie, GDS-ul este
principalul vinovat. Consider că poţi
susţine un partid sau un candidat în campania electorală şi după ce câştigă să
devii criticul cel mai acerb.
P.S. În anul 1894, cu 13 ani înaintea Răscoalei
din 1907, George Coşbuc scria poezia Noi
vrem pământ. Asta da legătură între un intelectual şi talpa ţării.
P.S.1 Este săptămâna dinaintea
alegerilor, să sperăm că vom beneficia de puncte de vedere clare din partea
intelectualilor români. Nu eseuri sofisticate despre nimic, a la Peşu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu