duminică, 30 martie 2014

Brătianu vs. Marghiloman ( Norocosul vs. Ghinionistul)

Personajele:
La 27 ianuarie 1854 se năştea la Buzău Alexandru Marghiloman ( Prinţul Valah), un copil de bani gata, cum l-am numi după standardele de astăzi, părinţii săi fiind unii dintre cei mai bogaţi oameni din Ţara Românească.
La 20 august 1864 se năştea la Florica, azi Ştefăneşti, Argeşi, Ion I.C. Brătianu, fiul cel mare al liderului liberal Ion C. Brătianu, un prinţişor din România Mică, tot după standardele de astăzi. Continuăm...
În 1870 se năştea Elisa Ştirbei, sora prinţului Ştirbei, nepoata  domnitorului Barbu Ştirbei, descendentă din neamul Brâncovenilor. O piţipoancă poliglotă, tot după standardele de astăzi... În anul 1890, avea 20 de ani, Elisa Ştirbei se căsăstoreşte cu Alexandru Marghiloman ( 36 de ani), un seducător talentat. În anul 1905, sedusă de Ion I.C Brătianu, alt maestru al saloanelor, Elisa Ştirbei divorţează de Alexandru Marghiloman şi se căsătoreşte cu Ion I.C. Brătianu, în 1907. Brătianu tocmai rezolvase Răscoala Ţărănească şi era vremea lăutarilor. În mod paradoxal, Ion I.C Brătianu şi Elisa Ştirbei ( Coana Mare) nu-l vor ierta pe Alexandru Marghiloman niciodată. Deşi, logic, Marghiloman trebuia să fie supărat pe ei, era doar soţul încornorat. Mai trebuie menţionat faptul că până  în anul 1927, la moartea ultimului ei soț ( Ion I.C Brătianu), Elisa Ştirbei a fost în centrul vieții politice românești. Marghiloman murise în anul 1925. Coana Mare moare în 1957 ( avea vârsta de 87 de ani), în sărăcie, expropriată de comunişti.
Şi acum puţintică istorie hard:
În cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie 1914, Alexandru Marghiloman a insistat ca România să nu meargă de partea Rusiei. Ignorarea Antantei ar fi însemnat ignorarea Rusiei. Neutralitatea, spunea acesta,  este  cea mai convenabilă soluţie întrucât o alăturare cu Puterile Centrale ar fi reprezentat o renunţare la ideea românismului în Austro-Ungaria. Liderul Partidului Conservator a susţinut că neutralitatea este convenabilă, având în vedere şi starea de nepregătire militară şi economică a României. În cele din urmă, s-a decis ca România să rămână neutră faţă de acest conflict, motivându-se că Austro-Ungaria a fost cea care a declarat război Serbiei şi astfel nu s-a putut activa casus foederis-ul. Rege era Carol I.
Peste doi ani, la Consiliul de Coroană din 14 august 1916, Alexandru Marghiloman a avut aceeaşi poziţie fermă. El a sesizat din nou pericolul ce vine de la est: „Instalarea la Strâmtori a marelui nostru inamic este moartea economică a ţării. Cred că acesta este cel mai mare păcat ce un român poate comite împotriva viitorului ţării. Ion I.C. Brătianu, prim ministru liberal şi ministru de Război,  are o influienţă decisivă şi se decide intrarea în război de partea Antantei.                     
Rege era Ferdinad I.
România declară război Austro-Ungariei:
„România, mânată de dorinţa de a contribui la grăbirea sfârşitului conflictului şi sub imperiul necesităţii de a salvgarda interesele sale de rasă, se vede silită de intra în linie alături de cei care îi pot asigura realizarea unităţii sale naţionale. Pentru aceste motive, ea se consideră, începând din acest moment, în stare de război cu Austro-Ungaria 

Aşa cum anticipase Marghiloman, pe front situaţia nu a decurs în favoarea României ( Turtucaia...), astfel că familia regală, Consiliul de miniştri şi Parlamentul au fost nevoite să se retragă la Iaşi, în noiembrie 1916. Alexandru Marghiloman, un filogerman cu studii la Paris,  s-a numărat printre cei care au rămas în Bucureşti pe timpul ocupaţiei germane, stabilind contacte cu reprezentanţii Puterilor Centrale, pentru a proteja integritatea teritorială a ţării noastre.
După sosirea bolşevicilor la putere în Rusia, aceasta a ieşit din război, iar acest fapt a izolat România pe front. Deşi militase pentru intrarea României în război, în faţa dezastrului naţional, Brătianu nu a dorit să încheie un armistiţiu ruşinos şi la preşedinţia cabinetului a fost chemat eroul-general Alexandru Averescu. Acesta a reuşit să semneze doar preliminariile tratatului, pe 20 februarie 1918, la Buftea. Când a văzut condiţiile păcii impuse de germani, eroul a dat bir cu fugiţii. Averescu, criminalul din 1907.

Pe 5 martie 1918, Alexandru Marghiloman este desemnat de Rege să formeze un Consiliu de miniştri de sacrificiu.  Regele credea că poziţiea sa filogermană îi va permite să încheie o pace mai blândă. Dar ce însemna o pace mai blândă, în condiţiile în care intrarea României în război dăduse peste cap planurile de război ale Germaniei? Furia Germaniei era la cote maxime. Spre deosebire de Averescu,  Alexandru Marghiloman şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei aşa-zise păci ruşinoase pentru România, dar care a salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său. La 24 aprilie 1918 s-a încheiat Pacea de la Bucureşti, umilitoare pentru România: Dobrogea era ocupată de Bulgaria, Austro-Ungaria lua partea vestică a Carpaţilor, Germania devenea stăpâna ţiţeilui românesc pentru 90 de ani ( din 1918 până în ... 2008) iar accesul la Marea Neagră era permis numai de-a lungul unui drum comercial până la Constanţa. Ca un act de eroism, se spune astăzi că Regele Ferdinan I nu a ratificat acel tratat... Dar nici nu la demis pe Alexandru Marghiloman din funcţia de preşedinte al consiliului de miniştri.... 

Marghiloman a salvat ceea ce putea fi salvat: în pofida ordinelor ocupanţilor de a trece la demobilizarea armatei române, a păstrat sub arme câteva mii de ostaşi din regimentele de vânători de munte, infanterie, artilerie grea şi nu au fost cedate inamicului un număr de 20 de trenuri cu muniţie.  A asigurat aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare ( era război mondial...), o circulaţie normală a trenurilor şi alimentarea cu energie electrică. De asemenea, foarte important, prin semnarea păcii a oprit înaintarea trupelor de ocupaţie spre Iaşi si ocuparea a întregului teritoriu naţional. Dar mai este de remarcat şi spiritul său de toleranţă faţă de marii oameni politici ai vremii. Germania ceruse extrădarea sau judecarea oamenilor politici responsabili de intrarea României în război împotriva ei. Alexandru Marghiloman s-a dovedit ferm si demn afirmand: " Romanii nu se extradeaza si-n legislatia romana lege de exil nu exista." Ar fi făcut asta Brătianu pentru el?  Că pe Brătianu îl vroiau germanii… Brătianu era rivalul lui politic şi, doar oameni suntem,  cel care îi sedusese nevasta. Aşa cum am scris mai sus, coana Elisa divorţase de Marghiloman şi se măritase cu Brătianu. Dar Marghiloman făcea parte din specia rară a oamenilor de stat care fac cinste unei naţiuni. A refuzat să-l extrădeze pe Brătianu, iar acesta, fugar fiind la Iaşi, promite că-i va mulţumi după război. După război, îl va desfiinţa pe Marghiloman. Fugarul de la Iaşi, Ion I.C. Brătianu, merge la Conferinţa de Pace de la Paris şi se întoarce erou naţional. Graţie Franţei care nu uitase ajutorul României prin intrarea în război, apare pe harta lumii România Mare. Nu spun că Brătianu nu a avut merite, dar se exagerează.

Ar mai fi de subliniat şi faptul că, în timpul Guvernului Marghiloman,  pe 27 martrie 1918, la Chişinău, Sfatul Ţării a hotărât unirea Basarabiei cu România. Cu acest prilej, el declara:  „În numele poporului român şi al regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pentru vecie unită cu România”.

În data de 24 octombrie 1918, Regele Ferdinad a proclamat mobilizarea generală şi a ordonat Armatei române să reintre în război de partea Antantei. Demite Guvernul Marghiloman şi formează un cabinet de militari şi tehnicieni. Puterile Centrale capitulează pe 11 noiembrie 1918, iar România se situează în tabăra învingătorilor. Ulterior, aşa cum subliniam mai sus, Ion I.C Brătianu devine erou naţional, făuritorul României Mari. Este adevărat că Brătianu a adus Transilvania în graniţile României, dar Basarabia s-a unit cu Ţara în timpul guvernării Marghiloman. Dacă este să vorbim cinstit despre făuritorii României Mari, atunci trebuie să recunoştem că acest fapt a fost opera a doi oameni: conservatorul Marghiloman şi liberalul Brătianu. În această ordine. Nu doar Brătianu… Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă Marghiloman îl extrăda pe rivalul său Brătianu germanilor, atunci când Puterile Centrale păreau a fi câştigătoare? Avea şi motive personale…

În data de 10 mai 1925 ( Ziua Regelui. Ce ironie?), Guvernul Brătianu primeşte un telefon de la Prefectura Buzău: A murit Alexandru Maghiloman! Se spune că Brătianu a răsuflat uşurat când a aflat că Marghiloman nu a cerut funerarii naţionale… Nu era obligat să participle. Da, Marghiloman nu a cerut funerarii naţionale, Brătianu a fost mulţumit iar Regele Ferdinand I a tăcut… Pe 11 mai, la vila Albatros din Buzău a marelui om politic, a fost oficiat  un serviciu religios de către episcopul Ghenadie. Pe 13 mai 1925 a fost înmormântat la Bucureşti în cavoul familiei din Cimitirul Bellu şi, deşi nu ceruse funerarii naţionale, populaţia Bucureştiului a fost în număr impresionant în urma carului mortuar. Serviciul religios a fost oficiat de Miron Cristea, Patriarhul României. Patriarhul nu era obligat să participle. Nesolicitând funerarii naţionale, Marghiloman nu a obligat pe nimeni la nimic ( l-a scutit pe Brătianu să meargă forţat în spatele carului mortuar. Şi pe Coana Mare), i-a lăsat să acţioneze după propia conştiinţă. Brătianu şi Ferdinad au probat micimea caracterului lor.

Alexandru Marghiloman a murit de cancer măcinat de două întrebări: Eu, trădător de Neam şi Ţară? şi De ce lui Ferdinad I i se spune “cel loial”? După 01 decembrie 1918, Brătianu ( chiriaşul de la Iaşi) îl desfiinţase pentru aşa-zisă pace ruşinosă iar Regele  tăcuse. Cu toate astea,  Regina Maria îl invita frecvent la Palat, împreună cu soţia sa..

Iată ce scria în „Aurora” din 13 mai 1925 dr. Nicolae Lupu: „La vila Albatros a trecut din viaţa aceasta pe celălalt tărâm Alexandru Marghiloman. Este o pierdere ireparabilă pentru poporul românesc. Cu el dispare fără îndoială oratorul parlamentar cel mai talentat al generaţiei trecute şi prezente, dezbaterul cel mai puternic şi mai elegant în acelaşi timp, dispare omul de caracter cel mai tare, dispare în fine o experienţă politică bogată, o inteligenţă superioară prin claritatea ei, dispare un civilizat, un occidental, un om. Acest mare om dispare prea devreme (...). Îl voi păstra viu veşnic, în memoria mea, pe Alexandru Marghiloman din 1919 în Camera de la Atheneu, când, superb ca un zeu, singur în mijlocul furtunii şi al inamiciţiilor bine hotărâte a cucerit întregul Parlament şi în uluirea sufletească a lui Ion I. C. Brătianu, Alexandru Marghiloman a realizat o clipă rară în viaţă: adevărul a biruit minciuna şi sinceritatea debarasa ipocrizia.”

Unul din discursurile memorabile ale lui Marghiloman este acela ţinut în Parlament, în 1920, cu referire la făurirea României Mari:
România Mare nu s-a făcut nici după concepţiile dvs. politice, nici după planurile noastre …dacă reuşea o concepţie politică, pierdeam Basarabia, dacă reuşea până la capăt altă concepţie politică, nu aveam Ardealul. Şi atunci, domnii mei, să ne plecăm fruntea înaintea unui geniu mai mare decât al nostru, înaintea unei pronii, care a fost mai înţeleaptă decât noi. Numiţi-o Providenţă, numiţi-o geniul rasei, botezaţi-o cum vreţi voi; să ştiţi că România a ieşit din instinctul tuturor românilor, nu din calculele făcute de unii.”

De ce l-am numit pe Marghiloman ghinionistul este lesne de înţeles. În cazul lui Brătianu trebuie să recapitulăm: să fii ministru de interne în 1907, prim ministru şi ministru de Război între 1914 şi 1916 şi să nu faci nimic pentru pregătirea armatei române pentru război dar să contribui decisiv la intrarea în război a României în 1916, să fugi ca un laşi la Iaşi după Turtucaia şi după aceia să ajungi erou naţional...ăsta-i NOROC, bre.
Ca o ironie a sorţii, ca ministru al Justiţie, boierul Marghiloman ( fost judecător, procuror şi avocat) a introdus inamovibilitatea judecătorilor pentru o justiţie independenă. El nebeneficiind de o judecată dreaptă, nici în timpul vieţii, nici după.

P.S. În Buzău există strada Marghiloman, Parcul Marghiloman, Liceul Marghiloman. Ferdinad I şi Brătianu nu există la Buzău, nici ca stradă, nici ca liceu şi nu au nici statui... Pur şi simplu, nu există. Aşa cum Marghiloma nu există în restul ţării. O întâmplare, desigur. Mă îndoiesc de faptul că cei responsabili cu denumirea străzilor cunosc istorie. 

Niciun comentariu: