sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Basarabia sau Moldova?

Mărturisesc  faptul că nu am înţeles  niciodată de ce românilor la face mare plăcere să spună Basarabia, atunci când se referă la Moldova dintre Prut şi Nistru, în condiţiile în care Basarabia istorică se află în  Regiunea Odesa, Ucraina, cunoscută şi sub denumirea de Buceac (din vremea în care aparţinea Imperiului Otoman).

Basarabia istorică.

Denumirea de Basarabia a fost dată pentru prima dată... Valahiei,  datorită dinastiei Basarabilor, întemeietoarea voievodatului. Ulterior, teritoriul care astăzi este cunoscut sub denumirea de Buceac  a fost cucerit de Basarabi, între anii 1328 şi 1342, în timpul războaielor cu tătarii, şi a fost cedat voievodatului Moldova de către Alexandru Basarab, prin secolul al XIV-lea, rămânând sub denumirea de Basarabia.  

În anul 1438, Imperiul Otoman cucereşte cetăţile-porturi Chilia şi Cetatea Albă, iar în anul 1538 cucereşte şi Tighina. Aceste ţinuturi aflate între Dunăre, Marea Neagră şi sudul Moldovei vor fi denumite Buceac (Bucak – ţinut de frontieră).  Este important să reţinem faptul că valahii, moldovenii şi restul Europei au continuat să denumească acea regiune Basarabia, nu Buceac.

Cum a devenit Moldova dintre Prut şi Nistru Basarabia?

Simplu: prin corupţie şi trădare.

Între anii 1806-1812 are loc războiul ruso-turc, încheiat cu victoria Imperiului Ţarist. În vederea încheierii unui tratat de pace, drept despăgubiri de război, ruşii cer Valahia şi Moldova. Napoleon ameninţă cu războiul şi ruşii îşi reduc pretenţiile, cerând întreaga Moldovă. Ulterior, aceştia se arată mulţumiţi cu Moldova dintre Nistru şi Siret, pentru ca în final să accepte ... Ţinutul Hotin (situat în nordul Moldovei) şi Buceacul ( Basarabia, pe hărţile europene...), situat în sudul Moldovei.  Şi acum se produce marea minciună care se menţine şi astăzi.  Negociatorii Tratatului de la Bucureşti  au fost francezul Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), din partea Imperiului Ţarist şi Dumitru Moruzi, primul dragoman al Imperiului Otoman.  Prin coruperea lui Dumitru Moruzi, denumirea de Basarabia se extinde, în mod fraudulos, la toate ţinuturile dintre Dunăre şi Hotin, deşi părţile răsăritene ale Moldovei nu făcuseră parte niciodată din provinciile otomane. Mai mult, Moldova răsăriteană nu fusese denumită niciodată  Basarabia. Şi uite aşa, sub denumirea falsă de Basarabia, Moldova dintre Prut şi Nistru intră în componenţa Imperiului Ţarist. Gubernia Basarabia, între anii 1871-1917.

Mai tarziu, Dumitru Moruzi a fost executat pentru trădare din ordinul sultanului, dar Tratatul nu a mai fost schimbat.

Când îi aud pe moldoveni că îşi spun basarabeni, eu am un sentiment de ruşine. Acelaşi sentiment mă străbate şi atunci când românii îi numesc pe moldoveni basarabeni. De ce vă spuneţi basarabeni? DE CE LE SPUNEM BASARABENI? Pentru că aşa i-au poreclit ruşii? Răspuns: DA.  De ce s-au ataşat românii/moldovenii de o poreclă dată de ruşi? Să nu mă înţelegeţi greşit, nu mă refer la Basarabia istorică (Buceacul de astăzi din Regiunea Odesa, Ucraina), ci la moldovenii din Moldova răsăriteană.

Pentru a vă demonstra că indignarea mea este justificată, mai dau câteva file de istorie. După declanşarea Revoluţiei ruse din februarie 1917, a început destrămarea Imperiului Ţarist şi la 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării din Gubernia” Basarabia proclamă independenţa ţării, denumind-o ... Republica Democratică Moldovenească, punând capăt denumirii ruseşti de Basarabia. Şi noi, astăzi, ce facem? Îi spunem iar Basarabia... Ce mai lipseşte? Trăiască Imperiul Ţarist! Doamne fereşte. Să mai amintim şi faptul că după dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească îşi proclamă independenţa la 27 august 1991 sub denumirea de Republica Moldova.

Vrem înapoi Basarabia istorică? OK! Dar înainte de a o revendica este bine să ştim unde se află... Este foarte important. Ea se află în Ucraina, Regiunea Odesa şi i se mai spune BUCEAC...

In concluzie, Moldova nu este Basarabia iar Basarabia este doar o mica parte din Moldova.



Niciun comentariu: