Unul dintre candidaţii la prezidenţiale a fost ofiţer sub acoperire, ne spune domnul Preşedinte.
După fuga lui Pacepa din România, ofiţerii acoperiţi-descoperiţi
de pretutindeni au fost retraşi la vatră, de se umpluse Baroul cu avocaţi
repatriaţi; veneau în valuri, parcă se
spărsese Facultatea de Drept, conform spuselor doamei avocat Paula Iacob. Este de presupus că TAROM-ul avea legătură cu viiturile
de avocaţi, chiar ar fi interesant de
aflat câte curse suplimentare a efectuat
companie pe anumite rute. De
asemenea, ar fi interesant de aflat câte suedeze de pe mapamond au rămas
neconsolate, pentru că soţii lor, români ca brazii cunoscuţi la Mamaia, în anii
de „deschidere”, au plecat să cumpere pâine şi nu s-au mai întors...
Declaraţiile lui T. Băsescu ar terbui să fie o
alarmă pentru Servicii şi chiar să producă efecte ca cele de mai sus.
Preşedintele T.Băsescu vorbeste despre un ofiţer sub acoperire în condiţiile în
care funcţia nu-i permite să aibă acces la asemenea informaţii. Fără să fiu
familiarizat cu funcţionarea acestor servicii, mă gândesc la faptul că sistemul este vulnerabil şi se impun măsuri.
Mai ales că facem parte dintr-o alianţă militară importantă, NATO.
În atare condiţii, astăzi, aflată la o vârstă
onorabilă, doamna Paula Iacob s-ar putea să trăiască a doua tinereţe, cu
menţiunea că acum o să-i recunoască pe mulţi colegi nou intraţi în Barou : taximetristul din Bora-Bora,
camerista vorbăreaţă de la Burj Al Arab sau maseurul din Bangkok. Sperăm ca
stimamila doamnă să nu se sperie prea tare, crezând că în loc să se ducă la
Tribunal a plecat în vacanţă cu asistentul.
Având în vedere faptul că domnul preşedinte nu a
precizat dacă vorbeşte despre un acoperit de la SIE sau SRI, s-ar putea ca peste timp să povestim şi noi întâmplări
uluitoare din această campanie prezidenţială: într-o zi m-am dus la serviciu şi
nu mai era nimeni, de-am crezut că este duminică, de exemplu. Şi nu este glumă,
o grevă a acopriţilor nu este de neglijat, prima din istoria serviciilor
secrete, doar suntem o ţară unicat, alţii ca noi în lume nu-s... Mă gândesc la
faptul că nu este o fericire să te culci James BOND şi să trezeşti James B(L)OND
din Sibiu, Uliţa Mare, casele cu felinar... Şi asta graţie Comandantului Suprem.
Am spus James B(L)OND din Sibiu pentru că eu cred că
domnul preşedinte s-a referit la candidatul ACL, K. W. Iohannis.
Ceilalţi candidaţi au ocupat diverse poziţii în Republică de-a luncul
timpului şi au fost verificaţi de Servicii. K.W. Iohannis este singurul candidat
care contează şi care nu se află în această situaţie. Dacă se va dovedi că este
vorba despre altcineva, atunci lovitura dată Serviciilor va fi devastatoare. Nu înţeleg cum va dovedi domnul preşedinte veridicitatea
dezvăluirilor. A ţinut să ne menţioneze faptul că Serviciile nu au voie să
confirme sau să infirme... Suntem
într-un cerc vicios iar instituţiile statului trebuie să găsească o ieşire
legală, civilizată.
A mai spus domnul preşedinte că un ziarist important
controlează deciziile luate pe procurori.
Dacă ştie şi nu reclamă, nu este tăinuire?
S-a autosesizat CSM-ul, aşteptăm Parlamentul
României. Există o întrebare la care
trebuie să se răspundă rapid: Cum este posibil ca un cetăţean, fie el şi
preşedinte, să cunoască lista ofiţerilor sub acoperire, în condiţiile în care
nici măcar şefii Serviciilor nu o cunosc? Aici nu este vorba despre securişti care fac poliţie politică,
ci depre nişte cetăţeni care, cel puţin teoretic, sunt plătiţi pentru a urmări
interesele României, în interior şi în exterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu