duminică, 10 noiembrie 2013

SRS, un Dan Diaconescu la frac şi papion

Nu am înţeles niciodată pe baza căror considerente a fost primit Sorin Roşca Stănescu în PNL. Ce/cine l-a recomandat? Igor Botnariciuc, aşa-zisul asistent universitar care l-ar fi recrutat pe Ion Ilescu în KGB? În fapt, o ficţiune grosolană a SRS-ului, alt “jurnalist” care-şi dispreţuieşte cititorii. Un Dan Diaconecu cu papion şi frac, mimând ştaiful graţie anturajului, de fapt un şmenar de Calea Victoriei Socialiste în capitalismul de cumetrie. Acest „ziarist” şi om de afaceri sulfuroase, la concurenţă cu DD şi CVT,  a identificat perfect zăcământul de prostie/naivitate din România postdecembristă şi l-a valorificat la maximum. Probabil că le râde în nas celor de la Roşia Montana Gold Corporation  şi sondorilor de la Chevron care vor să-şi sporească averile, cernând munţii sau fracturând hidrauluic rocile virgine ale dacilor liberi, într-o ţară în care cu un pix de 2 lei şi o foiţă numită ziar, manipulând şi prostind cititorul,  poţi aduna averi frumuşele. Desigur, dacă eşti mângâiat pe creştet cu două milioane de euro de Luca, „naşul”, nu apostolul,  sindicatului de la PETROM, via naşul de cununie, Dinu Patriciu. Că ziarul Ziua aşa s-a vândut... Dacă Ziua era o valoare, o cumpărau Sârbu, Voiculescu, Vântu sau Păuneştii cu banii lor. Dar, nu! A venit Luca sindicalistul cu contribuţiile mâncătorilor de parizer de la Petrom, şi-o spun cu durere că şi taică-miu a făcut cânva  parte din tagma petroliştilor, şi a aruncat pe masă milioane de euro. Că nu erau banii lui, erau banii altora de împărţit. Petroliştii de la PETROM au aflat cât sunt ( au fost...) de bogaţi, doar după cumpărarea de către sindicatul lor a ziarului Ziua şi a publicităţii de la Realitatea lui Vântu.  Era târziu... Şmenul se înfăptuise iar Luca, din punct de vedere legal, era/este acoperit.  Şi fac o mică paranteză: periodic, prin liderii de sindicat locali, petroliştilor de la PETROM li se cerea să semneze diverse tabele pentru negocierea unor drepturi de către Luca. Şi sindicaliştii semnau. Cînd au început disponibilizările, după privatizare, nişte muncitori de la Schela petrolieră Berca au întrebat de ce pe tabel nu sunt trecute şi drepturile pentu a căror negociere îl mandatează pe Luca. Că pe tabelul respectiv scria doar Tabel cu salariaţii Schelei petroliere Berca, numele, prenumele, da şi nu. Da şi nu, ce?, au întrebat ei. Poate ne dau afară dacă spunem da... De ce nu scrie în capătul de tabel mandatul pe care il dăm lui Luca? Nu li s-au dat explicaţii, n-au semnat, dar la următoarele disponibilizări au fost cap de listă...  Dacă astăzi Liviu Luca, acest Jimmy Hoffa al sindicatelor din România, este întrebat în baza cărui mandat a risipit banii sindicaliştilor în conturile lui Vântu, Patriciu sau Sorin Roşca Stănescu va prezenta tabele cu semnături de la sindicaliştii PETROM pentru respectivele „investiţii”... Că omul s-a acoperit de hârtii. Cred că are tabele semnate în avans. Asta-i schema îmbogăţirii lui SRS, Vântu, Patriciu şi Luca din banii mâncătorilor de parizer de la PETROM. La baza averilor lor, desigur, stau şi alte scheme ( FMI, BIR, ROMPETROL, etc)...  Pentru rezultatele referendumului din 2012, cu privire la demiterea preşedintelui Băsescu, ţăranii au fost întebaţi de procurori dacă au votat; petroliştii din PETROM nu au fost întrebaţi de  nimeni  niciodată despre mandatele pe care le-au dat lui Luca de-a lungul timpului.  Niciun procuror nu a avut timp pentru asta. Iar Liviu Luca, Hoffa de România, merge mai departe. Liber! Închid paranteza...
Şi revenim la întrebarea iniţială: Cine/ce la recomandat pe SRS pentru a intra în PNL? Ura oarbă faţă de Traian Băsescu. Dacă Traian Băsescu îl salva pe naşul Patriciu atunci când i-a cerut SRS, astăzi era purtător de cuvânt la Cotroceni şi dădea de pământ cu imaginea lui Crin Antonescu. Că acest personaj nu are principii, ci doar interese meschine. Aşteptăm ca liberalii să voteze excluderea sa din partid. Că de dovedit acuzaţiile aduse lui Traian Băsescu, nici nu se pune problema... Omul s-a dus în Parlament pentru a se ascunde sub umbrela imunităţii parlamentare pentru „declaraţii politice”.
Deci, dacă se va dovedi că acuzaţiile aduse lui Traian Băsescu sunt nişte petarde, şi se va dovedi,  lidelul PNL, Crin Antonescu, trebuie să se ţină de cuvânt şi  să-i deschidă lui SRS larg uşile PNL... Spre ieşie. Că nu este o ruşine să recunoşti că ai greşit, dar să persişti în greşeală, da!. Errare humanum est sad perseverare diabolicum, aşa cum ar spune Seneca. A nu se înţelege greşit, nu-l cred pe Traian Băsescu porumbelul păcii sau un monument de corectitudine. Dar acuzaţiile aduse oricărui cetăţean din această ţară trebuiesc dovedite. Dacă avem principii.
P.S. Mărturisesc faptul că după ce SRS a pierdu procesul cu Ion Iliescu ( KGB...), nu am mai citi un rând scris de acest personaj sulfuros, iar la tv l-am executat din închietura degetului arătător ( ... la telecomandă mă refer...), în toate emisiunile în care era prezent. Dacă era după mine, SRS nu mai exista ca ziarist din 1995... Şi nici ca persoană publică. 0 cititori, 0 rating, asta merita, asta merită.  





Niciun comentariu: