De ce ISIS nu decapitează evrei?

În acestă postare, nu mi-am propus să iau în derâdere drama unor oameni greu încercaţi de soartă: musulmanii care fug din calea războiului, pentru o viaţă mai bună. Sau doar pentru a trăi. Dar am o întrebare: cât de real este pericolul ISIS?

Aflu din Gândul că Germania se pregăteşte să primească 10 000 de refugiaţi care au plecat sâmbătă, pe jos,  din Ungaria... Eu înţeleg faptul că ungurii i-au ţinut în gara, până s-a făcut de o „livrare” pe măsura „generozităţii” poporului german: 10 000 de oameni.  „Dreptul la azil politic nu are limite”, transmite lumii doamna Cancelar. Zilele astea, chiar m-am întrebat de ce îi ţin ungurii pe bieţii oameni în gară? De ce nu-i lasă să ajungă în Germania? De ce nu-i trimit de unde au venit? De ce nu iau o măsură demnă de o lume civilizată? Unii dintre refugiaţi aveau bani să se cazeze la hotel, nu au fost lăsaţi. Alţii aveau bilete de tren pentru Germania, dar nu au fost lăsaţi să se urce în trenuri. Bilete le-au vândut... Când au plecat pe jos spre Germania, m-am întrebat iar: de ce nu le pun la dispoziţie mijloace de transport, dacă tot îi lasă să plece? Răspunsul a venit astăzi: pentru ca generozitatea poporului german să fie simţită prin toţi porii, mai ales că a intrat prin tălpi... Prin laba piciorului, cum ar spune unii...

Văzând toate astea, nu poţi să nu-ţi pui câteva întrebări: Cât de real este pericolul ISIS? Câtă politică se face pe seama dramei umane? Cât de bine se înţelege Merkel cu Orban şi Orban cu toţi. Asta-i o constatare.

Cu ceva timp în urmă, Ehud Barack, fost premier şi ministru al Apărării în Israel, declara că Israelul poate învinge ISIS în ... DOUĂ ZILE. Alţii de ce nu pot?, se întreba acesta. Chiar aşa, alţii de ce nu pot? Că dacă Israelul poate învinge ISIS în două zile, americanii, de exemplu, ar trebui să rezolve situaţiea în vreo 6 ore, cu pauză pentru gustare. ISIS nu a avut până acum nicio bătălie adevărată, ne mai spune fostul premier. Mai mult, continuă acesta, în realitate, nu sunt mai mulţi de 30-40 000 de oameni. Cam câtă populaţie are oraşul Urziceni, mă gândesc eu.   Dar cum aceste declaraţii vin de la un fost premier, te poţi gândi că bravează, că face şi el politică. Aşa să fie?

În preajma semnării acordului dintre marile puteri şi Iran în domeniul nuclear, actualul ministru al Apărării din Israel, Moshe Yaalon,  declară şi el cam tot la fel: Reţeaua teroristă Stat Islamic, activă în Irak, Siria şi Libia, poate fi învinsă foarte rapid. Deci, nu rapid, ci foarte rapid.  Moshe Yaalon este în funcţia de ministru al Apărării, la o adică, forţat de împrejurări, ar putea ajunge în situaţia de a demonstra cele afirmate, motiv pentru care nu cred că s-a jucat cu vorbele. Nici nu cred că şi-a propus să-l confirme pe fostul ministru. Să fie ori ba asta realitatea?  Să mai privim puţin peste regiunea cu pricina.  Turcia s-a angajat ferm să lupte contra ISIS, dar ce să vezi, a bombardat regiunile locuite de kurzi... Kurzii fiind ăia care luptă pe bune contra ISIS, având ca prim obiectiv apărarea teritoriilor locuite de ei. O întâmplare nefericită? Dacă-l ascultăm pe Moshe Yaloon, nu. Acesta tocmai a acuzat Turcia că deşi pretinde că luptă contra teroriştilor Stat Islamic, în realitate, cumpără petrol de la ei, adică îi finanţează... Cum s-ar spune, ar vrea puţin ISIS şi prin regiunile locuite de kurzi. Coroborând această zicere cu acţiunea de bombardare a teritoriilor kurde de către armata turcă, eu aş spune că adevărul este evident. Dar să nu ne pripim, mai cercetăm.

ISIS a capturat şi decapitat englezi, francezi, danezi, americani,japonezi, iordanieni, saudiţi etc, niciodată evrei. Cel puţin până acum, nu am văzut evrei în genunchi, îmbrăcaţi în portocaliu, la umbra teroristului. Să fie o întâmplare? În războiul ăsta eu nu cred în întâmplări. Şi atunci, ce să fie? Frica? Eu cred că da. Frica de o armată adevărată. Mai sus am citat din fostul ministru al Apărării din Israel care spunea că ISIS nu s-a luptat până acum cu o armată adevărată. Se pare că nici nu vrea, chiar se fereşte. Noi nu ştim dacă Israelul ar intra în războiul ăsta, poate că nu, dar nici ei nu ştiu şi, FOARTE IMPORTANT, nimeni nu ştie, nimeni nu le-a garantat. Cine putea să le garanteze? Păpuşari mondiali, evident.  Privindu-i  pe teroriştii ISIS, ai zice că ei gândesc prin lama cuţitului, dar nu este aşa. Oarece organizare au şi ştiu foarte bine ce nu au voie să facă. Cum ar reacţiona criminalii ăştia dacă toţi cei capturaţi s-ar declara evrei? Ar fi interesant, nu? Există un caz, oarecum hazliu, dacă este adevărat, dar respectivul era arab şi s-a declarat agent Mossad, Said Ismail Muslam... Said în arabă înseamnă fericit. Fericitul Ismail. Nu a fost decapitat.  Repet, nimeni nu ştie dacă Israelul ar intra într-un asemenea război, eu chiar înclin să cred că nu, dar ISIS nu încearcă nici măcar să-l provoace, pentru că,  cine ştie?, dacă urmează Furtună în deşert II, III şi IV, până la victoria finală. Unde mai pui că o asemenea victorie ar reabilita imaginea Israelui în lume. De americani, francezi, germani sau britanici n-au nicio teamă... Şi nici de turci, mai ales că ăştia luptă contra ISIS dar bombardează teritoriile kurde. State puternice, fara indoiala.

Q.E.D.

Ciocnirea civilizaţiilor continuă

Europa (ţintă Germania) este luată cu asalt de către emigranţii musulmani,  victime ale războiului musulmano-musulman (şiiţi-suniţi), în speranţa unui trai mai bun. Părerea mea este că vin la pomul lăudat. Să sperăm că odată văzută realitatea (problemele de integrare), nu vor arunca pomul în aer.  

Valul de emigranţi care riscă să destabilizeze UE a stârnit discuţii pro şi contra pe întregul continent, nu doar în UE.

(E)migraţia, indiferent de vremurile istorice în care a avut loc, nu a putut fi stopată cu forţa.  Este vorba despre un efect generat de o cauză. Atâta vreme cât există cauza, efectul se va produce, paşnic sau cu violenţă. Soluţia este simpă şi, în acelaşi timp, complicată: anularea cauzei.

În speţa noastră, acest rezultat nu poate fi obţinut prin menţinerea la putere a dictatorilor în statele arabe. Nu sunt de acord cu cei care acuză Occidentul de încurajarea Primăverii arabe. Schimbările promovate de această mişcare au fost necesare, nu şi suficiente. Mai trebuie făcut ceva şi stă în puterea Occidentului să rezolve situaţia: chemarea la dialog a Arabiei Saudite şi Iranului, pentru găsirea unei soluţii de pace între suniţi şi şiiţi. Şi, foarte important, în prima fază, somarea celor două puteri regionale să înceteze finanţarea organizaţiilor teroriste. Nu poate fi pace în Orientul Mijlociu, astăzi sau mâine, fără pace între cele două puteri musulmane.

În acest moment, Iranul şi Arabia Saudită transferă Europei problemele lumii musulmane şi nu este corect. Nu înţeleg de ce U.E. evită să vorbească public despre cauzele problemei cu care se confruntă. Este o tăcere suspectă, dar să sperăm că pe alte canale de comunicare sunt mai vocali. Acest război dintre cele două state musulmane (iranienii nu sunt arabi, ei sunt vechii perşi), dus prin interpuşi, a generat o situaţie aberantă: Iranul se luptă în Irak, apărânu-l de tereoriştii ISIS (Irakul eliberat şi susţinut de SUA), dar îl sprijină şi pe Bashar al-Assad care se află în relaţii foarte bune cu Rusia... Relaţiile diplomatice dintre Iran şi Rusia, de asemenea, sunt excelente. Aşa ceva? Dacă am fi adepţii teoriei conspiraţiei, am putea spune că USA şi Rusia şi-au dat mâna peste Lumea musulmană  şi îngroapă U.E  în probleme etnice şi religioase.  Am evitat să folosesc cuvâtul arab, pentru că nu toţi beligeranţii sunt arabi, dar toţi sunt musulmani, şiiţi sau suniţi. Mirarea mea este că Germania a ajuns o victimă în acest război al lumilor, în condiţiile în care nemţii chiar se pricep la jocurile astea... Să fie doar o aparenţă? Sau un exerciţiu de  reabilitare, prin apărarea drepturilor omului?

Din păcate, asistăm la o nouă ciocnire a civilizaţiilor şi actualele probleme vor deveni adevărate coşmaruri pentru generaţiile viitoare. Coexistenţa rămâne doar un deziderat, până la certitudine mai este cale lungă.

Înc-o Revoluţie?

         Imediat după Revoluţie, în spaţiul public a apărut o puzderie de analişti economici  care ne-au repetat, din sculare în culcare, două teorii: “Statul este un prost administrator” şi “Salariul se stabileşte în funcţie de productivitatea muncii”.  Având în vedere faptul că principalul proprietar era statul şi dotările tehnice cu care am ieşit din comunism erau uzate moral şi fizic, concluzia a fost că doar privatizarea este soluţia pentru o viaţă mai bună, în scumpa ţărişoară. Şi a început privatizarea...Costurile au fost enorme: şomaj, emigraţie, familii destrămate, oameni rămaşi pe drumuri  etc.

          După 25 de ani, putem spune că am privatizat aproape tot: Romcim a fost preluat de Lafarge, Petrom de OMV, Moldocim Bicaz  de Heidelberg Cement, Alro Slatina de Marco Internaţional, BCR de Ernste Bank, Romtelecom de Oterom, BRD de Societe Generale, Electrica Moldova de E.ON, Electrica Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud de ENEL, Distrigaz Sud de Gaz de France (care a fuzionat cu grupul belgian SUEZ şi au dat naştere liderului mondial energetic GDF SUEZ), Automomile Craiova de Ford, Rulmenţi Ploieşti de The Timkem Company, Oţelinox Tg de Samsung, Electroputere de Al-Arrap, Electica Oltenia de CEZ, SIDEX de Mittal Steel. Au dispărut Aprozarul şi Alimentara şi au apărut: Mega Image, Cora, Kaufland, Carrefour şi Auchan. Pe piaţa firmelor de audit s-a instalat monopolul mastodonţilor Deloitte, KPMG, Pwc şi EY.  Să nu uităm de  Oracle, Orange, Vodafone, Telekom sau Bosh. Multe firme dintre cele enumerate mai sus realizează profit în ţara noastră mai mult decât în ţările din care vin; am devenit productivi, cum s-ar spune... Şi ce dacă? Se cunoaşte asta în buzunarele românilor? Nu! Am fost şi am rămas săracii Europei. Visul unui student din România nu este să lucreze la Petrom, GDF sau ENEL România, ci la OMV Austria, GDF Belgia, ENEL Italia sau la orice altă multinaţională din Occident... De ce oare? Analiştii economici care aveau răspunsuri la orice în anii 90, astăzi, par lipsiţi de idei. Mai puţin domnii de la BNR (Isărescu şi Vasilescu) care o ţin cu creşterea productivităţii, deşi, conform situaţiilor financiare, multe dintre aceste firme au profituri uriaşe în comparaţie cu ţările de unde vin.

A, să nu uităm de firma austriacă SCHWEIGHOFER care face profituri uriaşe din exploatarea lemnului, din pădurile României. Nici codrul nu mai este ce a fost, nu mai este frate cu românul, acum s-a dat cu austriacul.

După cum aţi observat, nu m-am referit la cei care sunt bugetari sau lucrează în companiile deţinute de România, ăia poate sunt leneşi, şpăgari (material pentru DNA), nepregătiţi, deşi unii realizează profituri frumuşele pentru stat. Ăia poate că nu merită... Unii spun că nu lucrează într-un mediu concurenţial... De parcă ENEL, EON sau CEZ concurează între ei. Dar aşa spune legenda.

Nu ar fi fost o problemă faptul că cei de la stat au salariile mai mici, dacă salariaţii români care lucrează în acele multinaţionale ar fi câştigat bani adevăraţi, pe bază de productivitate. Măcar ei, dar nu este aşa.

În aceste condiţii, care este rolul productivităţii în modul de stabilire a salariilor?   

În articolul „Ridicaţi-vă, capitalişti!”, publicat în The New York Times, Peter Andrew Georgescu, un milionar american de origine română, spune că actualul model de capitalism se îndreaptă într-o direcţie greşită, deoarece acordă o atenţie prea mare profitului acţionarilor în detrimentul angajaţilor:

v  Clădim un sistem de castă din care este imposibil de evadat, cu excepţia poate a unor câţiva cu minţi excepţionale, cu calităţi atletice remarcabile sau a unora care au noroc cu carul.

v  Salariile trebuie să fie echitabile, adică să permită angajaţilor să beneficieze de îmbunătăţirea productivităţii muncii şi inovaţiilor creatoare.

v  Înainte de anii 70, atât salariile cât şi productivitatea creşteau. Acum, cea mai mare parte din ceea ce se câştigă prin productivitate se duce la acţionari, nu la angajaţi.

v  Salariile reale stagnează de patru decenii, în timp ce productivitatea a crescut cu 80 la sută...

Citind acest articol, nu aveţi impresia că, de fapt, recitiţi din Marx?

          Peter ne oferă o informaţie extrem de importantă: capitalismul a a suferit o schimbare majoră, acum vreo 40 de ani, în anii 75-80. Ce s-a întâmplat în anii 75-80? Comunismul a dat dovezi multiple de slăbiciune şi prăbuşirea era iminentă. Din momentul în care capitaliştii au simţit că nu mai există concurenţă, au schimbat modelul de capitalism: totul în favoarea acţionarilor. Unii analişti români plasau schimbarea de paradigmă în anii 90, atunci când comunismul s-a prăbuşit. Se pare că au estimat greşit, cu 10-15 ani.

          În concluzie, după anii 80, nu mai putem vorbi despre salariu în funcţie de productivitate. Şi atunci, domnilor de la BNR, VOI DE CE CONTIUAŢI SĂ NE VORBIŢI DESPRE UN CAPITALISM CARE NU MAI EXISTĂ? Ne predaţi lecţii de capitalism după manuale expirate? Voi vorbiţi despre statul minimal,  în condiţiile în care Germania, pentru prima data în istoria ei, a introdus salariul minim pe economie. O ţară în care, totuşi, se câştigă bine. Ai cui reprezentanţi sunteţi voi?

          Paradoxul este că Revoluţia din URSS, marxismul, a schimbat în bine viaţa angajaţilor din Occident… De frica unor revoluţii, capitaliştii au plusat şi au oferit condiţii decente de muncă şi salarizare. Pentru salariaţii din Est, care ar fi soluţia? Nişte revoluţii marxiste în Vest?! Că Peter de asta se teme, de mişcări sociale în SUA. El a plecat din România după anii 50… Chiar ştie ce vorbeşte.