Ciocnirea civilizaţiilor continuă

Europa (ţintă Germania) este luată cu asalt de către emigranţii musulmani,  victime ale războiului musulmano-musulman (şiiţi-suniţi), în speranţa unui trai mai bun. Părerea mea este că vin la pomul lăudat. Să sperăm că odată văzută realitatea (problemele de integrare), nu vor arunca pomul în aer.  

Valul de emigranţi care riscă să destabilizeze UE a stârnit discuţii pro şi contra pe întregul continent, nu doar în UE.

(E)migraţia, indiferent de vremurile istorice în care a avut loc, nu a putut fi stopată cu forţa.  Este vorba despre un efect generat de o cauză. Atâta vreme cât există cauza, efectul se va produce, paşnic sau cu violenţă. Soluţia este simpă şi, în acelaşi timp, complicată: anularea cauzei.

În speţa noastră, acest rezultat nu poate fi obţinut prin menţinerea la putere a dictatorilor în statele arabe. Nu sunt de acord cu cei care acuză Occidentul de încurajarea Primăverii arabe. Schimbările promovate de această mişcare au fost necesare, nu şi suficiente. Mai trebuie făcut ceva şi stă în puterea Occidentului să rezolve situaţia: chemarea la dialog a Arabiei Saudite şi Iranului, pentru găsirea unei soluţii de pace între suniţi şi şiiţi. Şi, foarte important, în prima fază, somarea celor două puteri regionale să înceteze finanţarea organizaţiilor teroriste. Nu poate fi pace în Orientul Mijlociu, astăzi sau mâine, fără pace între cele două puteri musulmane.

În acest moment, Iranul şi Arabia Saudită transferă Europei problemele lumii musulmane şi nu este corect. Nu înţeleg de ce U.E. evită să vorbească public despre cauzele problemei cu care se confruntă. Este o tăcere suspectă, dar să sperăm că pe alte canale de comunicare sunt mai vocali. Acest război dintre cele două state musulmane (iranienii nu sunt arabi, ei sunt vechii perşi), dus prin interpuşi, a generat o situaţie aberantă: Iranul se luptă în Irak, apărânu-l de tereoriştii ISIS (Irakul eliberat şi susţinut de SUA), dar îl sprijină şi pe Bashar al-Assad care se află în relaţii foarte bune cu Rusia... Relaţiile diplomatice dintre Iran şi Rusia, de asemenea, sunt excelente. Aşa ceva? Dacă am fi adepţii teoriei conspiraţiei, am putea spune că USA şi Rusia şi-au dat mâna peste Lumea musulmană  şi îngroapă U.E  în probleme etnice şi religioase.  Am evitat să folosesc cuvâtul arab, pentru că nu toţi beligeranţii sunt arabi, dar toţi sunt musulmani, şiiţi sau suniţi. Mirarea mea este că Germania a ajuns o victimă în acest război al lumilor, în condiţiile în care nemţii chiar se pricep la jocurile astea... Să fie doar o aparenţă? Sau un exerciţiu de  reabilitare, prin apărarea drepturilor omului?

Din păcate, asistăm la o nouă ciocnire a civilizaţiilor şi actualele probleme vor deveni adevărate coşmaruri pentru generaţiile viitoare. Coexistenţa rămâne doar un deziderat, până la certitudine mai este cale lungă.

Înc-o Revoluţie?

         Imediat după Revoluţie, în spaţiul public a apărut o puzderie de analişti economici  care ne-au repetat, din sculare în culcare, două teorii: “Statul este un prost administrator” şi “Salariul se stabileşte în funcţie de productivitatea muncii”.  Având în vedere faptul că principalul proprietar era statul şi dotările tehnice cu care am ieşit din comunism erau uzate moral şi fizic, concluzia a fost că doar privatizarea este soluţia pentru o viaţă mai bună, în scumpa ţărişoară. Şi a început privatizarea...Costurile au fost enorme: şomaj, emigraţie, familii destrămate, oameni rămaşi pe drumuri  etc.

          După 25 de ani, putem spune că am privatizat aproape tot: Romcim a fost preluat de Lafarge, Petrom de OMV, Moldocim Bicaz  de Heidelberg Cement, Alro Slatina de Marco Internaţional, BCR de Ernste Bank, Romtelecom de Oterom, BRD de Societe Generale, Electrica Moldova de E.ON, Electrica Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud de ENEL, Distrigaz Sud de Gaz de France (care a fuzionat cu grupul belgian SUEZ şi au dat naştere liderului mondial energetic GDF SUEZ), Automomile Craiova de Ford, Rulmenţi Ploieşti de The Timkem Company, Oţelinox Tg de Samsung, Electroputere de Al-Arrap, Electica Oltenia de CEZ, SIDEX de Mittal Steel. Au dispărut Aprozarul şi Alimentara şi au apărut: Mega Image, Cora, Kaufland, Carrefour şi Auchan. Pe piaţa firmelor de audit s-a instalat monopolul mastodonţilor Deloitte, KPMG, Pwc şi EY.  Să nu uităm de  Oracle, Orange, Vodafone, Telekom sau Bosh. Multe firme dintre cele enumerate mai sus realizează profit în ţara noastră mai mult decât în ţările din care vin; am devenit productivi, cum s-ar spune... Şi ce dacă? Se cunoaşte asta în buzunarele românilor? Nu! Am fost şi am rămas săracii Europei. Visul unui student din România nu este să lucreze la Petrom, GDF sau ENEL România, ci la OMV Austria, GDF Belgia, ENEL Italia sau la orice altă multinaţională din Occident... De ce oare? Analiştii economici care aveau răspunsuri la orice în anii 90, astăzi, par lipsiţi de idei. Mai puţin domnii de la BNR (Isărescu şi Vasilescu) care o ţin cu creşterea productivităţii, deşi, conform situaţiilor financiare, multe dintre aceste firme au profituri uriaşe în comparaţie cu ţările de unde vin.

A, să nu uităm de firma austriacă SCHWEIGHOFER care face profituri uriaşe din exploatarea lemnului, din pădurile României. Nici codrul nu mai este ce a fost, nu mai este frate cu românul, acum s-a dat cu austriacul.

După cum aţi observat, nu m-am referit la cei care sunt bugetari sau lucrează în companiile deţinute de România, ăia poate sunt leneşi, şpăgari (material pentru DNA), nepregătiţi, deşi unii realizează profituri frumuşele pentru stat. Ăia poate că nu merită... Unii spun că nu lucrează într-un mediu concurenţial... De parcă ENEL, EON sau CEZ concurează între ei. Dar aşa spune legenda.

Nu ar fi fost o problemă faptul că cei de la stat au salariile mai mici, dacă salariaţii români care lucrează în acele multinaţionale ar fi câştigat bani adevăraţi, pe bază de productivitate. Măcar ei, dar nu este aşa.

În aceste condiţii, care este rolul productivităţii în modul de stabilire a salariilor?   

În articolul „Ridicaţi-vă, capitalişti!”, publicat în The New York Times, Peter Andrew Georgescu, un milionar american de origine română, spune că actualul model de capitalism se îndreaptă într-o direcţie greşită, deoarece acordă o atenţie prea mare profitului acţionarilor în detrimentul angajaţilor:

v  Clădim un sistem de castă din care este imposibil de evadat, cu excepţia poate a unor câţiva cu minţi excepţionale, cu calităţi atletice remarcabile sau a unora care au noroc cu carul.

v  Salariile trebuie să fie echitabile, adică să permită angajaţilor să beneficieze de îmbunătăţirea productivităţii muncii şi inovaţiilor creatoare.

v  Înainte de anii 70, atât salariile cât şi productivitatea creşteau. Acum, cea mai mare parte din ceea ce se câştigă prin productivitate se duce la acţionari, nu la angajaţi.

v  Salariile reale stagnează de patru decenii, în timp ce productivitatea a crescut cu 80 la sută...

Citind acest articol, nu aveţi impresia că, de fapt, recitiţi din Marx?

          Peter ne oferă o informaţie extrem de importantă: capitalismul a a suferit o schimbare majoră, acum vreo 40 de ani, în anii 75-80. Ce s-a întâmplat în anii 75-80? Comunismul a dat dovezi multiple de slăbiciune şi prăbuşirea era iminentă. Din momentul în care capitaliştii au simţit că nu mai există concurenţă, au schimbat modelul de capitalism: totul în favoarea acţionarilor. Unii analişti români plasau schimbarea de paradigmă în anii 90, atunci când comunismul s-a prăbuşit. Se pare că au estimat greşit, cu 10-15 ani.

          În concluzie, după anii 80, nu mai putem vorbi despre salariu în funcţie de productivitate. Şi atunci, domnilor de la BNR, VOI DE CE CONTIUAŢI SĂ NE VORBIŢI DESPRE UN CAPITALISM CARE NU MAI EXISTĂ? Ne predaţi lecţii de capitalism după manuale expirate? Voi vorbiţi despre statul minimal,  în condiţiile în care Germania, pentru prima data în istoria ei, a introdus salariul minim pe economie. O ţară în care, totuşi, se câştigă bine. Ai cui reprezentanţi sunteţi voi?

          Paradoxul este că Revoluţia din URSS, marxismul, a schimbat în bine viaţa angajaţilor din Occident… De frica unor revoluţii, capitaliştii au plusat şi au oferit condiţii decente de muncă şi salarizare. Pentru salariaţii din Est, care ar fi soluţia? Nişte revoluţii marxiste în Vest?! Că Peter de asta se teme, de mişcări sociale în SUA. El a plecat din România după anii 50… Chiar ştie ce vorbeşte.

Generalul Abramburicicov

Citind interviul acordat lui Ion Petrescu ( Adevărul), analist militar (aşa se laudă), de către generalul Constantin Degeratu, fost şef al Statului Major General, am avut impresia că Revoluţia nu a avut loc şi ne aflăm undeva în anii ’80. Doar Nicolae Ceauşescu şi activul de partid lipsesc…

Domnul general este scandalizat că în România nu are loc defilarea de 9 mai, pentru a marca Ziua Victoriei… Care victorie, domnule general?  Că la 9 mai 1945, noi am fost naţiune înfrântă, am plătit despăgubiri de război şi am fost ocupaţi de ruşi. Regele a fost alungat din ţară iar elita României a pierit în închisorile bolşevice.

Rusia a confiscat simbolul acestui moment istoric, pe care îl sărbătoreşte ca pe Victoria Rusiei împotriva Europei, ne spune generalul Abramburicicov. Şi nu este aşa? La Yalta, URSS a învins Europa. Stalin a obţinut tot ce şi-a dorit: Europa Centrală şi de Sud-Est.

Domnul general continuă delirul: În fapt, 9 mai este Ziua Victoriei popoarelor Europei împotriva totalitarismelor.  Comunismul, care s-a întins ca o peleagră asupra unei jumătăţi de Europă, NU a fost un regim totalitar, ne spune fără să roşească marele general…  Ce mai urmează? Stalin şi poporul rus libertatea ne-au adus! Ceauşescu şi poporul!

Dar domnul general nu se opreşte aici, ne face şi datori: Trebuie să celebrăm acest moment, întru amintirea jertfelor pentru libertatea de astăzi…  Ce vă spuneam la început? Parcă Revoluţia nici nu a avut loc. Noi suntem liberi astăzi datorită bunicilor noştri care au luptat în munţii Tatra, au învins nazismul şi au pierdut războiul…  A dracului istorie! Şi eu care credeam că doar memoria este curvă…  Domule general, noi suntem liberi astăzi datorită Revoluţiei din Decembrie 1989, datorită tinerilor care au luptat cu Tiranul. Ştiu că nu vă face plăcere, dar atunci armata a tras în Revoluţie. Aţi vrut să faceţi pe Maradona dar nu sunteţi nici de nivelul lui Luţu…

Nu înţeleg de ce doar Moscova sărbătoreşte Victoria, încheie apoteotic domnul general…  Nici eu nu înţeleg cum aţi ajuns în funcţia pe care aţi deţinut-o, dar vă dau un răspuns lămuritor: Moscova sărbătoreşte “Victoria” pentru că a fost adevărata câştigătoarea a Războiului. Nici Petru cel Mare nu a visat că Rusia poate ocupa  Berlinul.

Referitor la momentul 9 mai 1945, există multe voci respectabile care consideră că salvarea Europei de Vest  de tăvălugul Armatei Roşii  a fost o victorie a Angliei şi SUA.  Eu nu cred. Consider că dacă Regina Elisabeta a II-a devenea tovarăşa Elisabeta  Alexandra Mary Tudor iar lordul John muncitor necalificat la colhoz, comunismul ar fi durat o toamnă. Cel mult…  Astăzi, la întrebarea ce a fost comunismul, mulţi dintre noi ar fi răspuns că a fost un … curent literar. Dadaism, gen… Dar nu am fost aşa de norocoşi.

9 mai 1945, ziua în care am intrat în Iad. Steagul în bernă, domnule general…