duminică, 27 aprilie 2014

Când vom fi şi noi jucători în politica europeană?

Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, Parlamentul European va decide prin vot direct cine va fi viitorul preşedinte al Comisiei Europene, cel mai înalt responsabil  din Europa.  Miza este mare, lupta este crâncenă.  Marile familii politice europene luptă om la om pe tot terenul pentru votul cetăţenilor. România este a 7-a ţară din UE (nu la nivel de trai), cum ne jucăm rolul? Avem teme concrete de propus: accederea în Shengen, Republica Moldova, Transnistria, Rusia…  Ne preocupă subiectele? Le propunem spre dezbaterea doritorilor de voturi?  Ei, aş…  Pe noi ne interesează cine va fi candidatul la preşedenţie din partea PSD-ului şi dacă PNL-ul va depăşi pragul autoimpus de 20%. Polonia, de exemplu, propune o uniune energetică  europeană. Şah la Germania, aliată Franţa.  Asta înseamnă să fii o ţară ca o ţară în Uniunea Europeană. Preţul gazelor importate din Rusia este o preocupare important pentru UE, mai puţin pentru Germania ( favorita Kremlinului). Martin SHULZ , germanul , un candidat pentru preşedenţia Comisiei Europene, a fost la Bucureşti… L-a întrebat cineva?  A fost invitat de ziarul Adevărul pentru a acorda un interviu; a confirmat, nu s-a prezentat.  Ăsta-i dispreţ? Aroganţă? Prostie? Că doar ştampila de vot este la noi, nu la el. O dată la patru ani…  Sunt extrem de curios cum ne vor trata  candidaţii liberalilor şi ai popularilor europeni.  Nu de alta, dar să ştim dacă avem ce vota. Că poate oamenii ăştia nu vor votul nostru. Veniţi la Bucureşti doar pentru a strange mâini, aplauze şi pentru a face fotografii? Ne trataţi ca pe cetăţenii de rang inferior? Poate ne-am revenit…

În opinia mea, la alegerile pentru Parlamentul European nu ar trebui să votăm având în vedere simpatiile politice naţionale, ci  în funcţie de priorităţile noastre naţionale şi promisiunile făcute de liderii familiilor politice europene. În speranţa că măcar acei lideri au cuvânt. 

Niciun comentariu: