Personajul Iisus,
mă feresc să-l numesc Dumnezeu, este,
după cum spunea istoricul francez Ernest Renan, “cel mai măreţ geniu religios care a atrăit
vreodată”. Desigur, evreii şi musulmanii au ceva obiecţii, însă nimeni
nu-i neagă importaţa în rândul geniilor religioase. Iisus, spre deosebire de celelalte genii religioase, este singurul
despre care se spune că a înviat. Şi de aici un lung şir de comentarii timp de
două mii şi... de ani.
Scriitorul
american Josh McDowell, creştin protestant, în cartea sa Mai mult decât un simplu tâmplar, abordează această temă folosindu-se de logică. Mai jos o să citez câteva pasaje din capitolul
5 al cărţii mai sus menţionate:
Cine şi-ar da viaţa pentru o
minciună?
Un aspect adesea trecut cu vederea de către
oponenţii creştinismului este transformarea care s-a produs în vieţile
ucenicilor lui Iisus. Vieţile lor schimbate aduc o mărturie puternică în
favoarea validităţii pretenţiilor Lui (...)
Încrederea mea în mărturia apostolilor se bazează
pe faptul că dintre aceşti doisprezece bărbaţi, unsprezece au avut moarte de
martir pentru credinţa lor în două lucruri fundamentale: învierea lui Isus şi
faptul că El a fost Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost torturaţi şi chinuiţi, urmând
să înfrunte până la urmă moartea prin cele mai crunte metode cunoscute la acea
vreme:
Petru- crucificat, Andrei-crucificat, Matei-ucis
cu sabia, Ioan-moarte naturală, Iacov, fiul lui Alfeu- crucificat, Simeon-
crucificat, Tadeu- ucis cu săgeţi, Iacov, fratele lui Isus- ucis cu pietre,
Toma- ucis cu lancea, Bartolomeu- crucificat, Iacov, fiul lui Zebedeu- ucis cu
sabia.
Replica pe care mulţi oameni o dau cu atâta
uşurinţă este: Ei bine, nenumăraţi oameni din istorie au murit pentru o
minciună; aşa că acest fapt nu dovedeşte nimic.
Într-adevăr, mulţi oameni au murit pentru o
minciună, crezând însă cu tărie că era un adevăr.Dacă învierea nu ar fi avut
loc (adică încrederea lor ar fi fost falsă), ucenicii ar fi ştiut acest lucru.
Nu pot găsi niciun argument pentru a demonstra că ei ar fi putut să se înşele.
De aceea, aceşti unsprezece bărbaţi nu numai că ar fi murit pentru o minciună –
şi aici este cheia problemei – dar ei ar fi trebuit să fi ştiut că aceasta era o minciună. Ori, ar fi
greu să găseşti în istorie unsprezece persoane care să moară pentru aceeaşi
cauză, ştiind că este o minciună (...).
În al doile rând, apostolii înşişi au avut nevoie
să fie convinşi de faptul că Iisus a înviat din morţi. La început, ei nu au
crezut. Ei au fugit şi s-au ascuns. Ei n-au ezitat să să-şi exprime îndoielile.
Abia după ample şi convingătoare dovezi, ei au ajuns să creadă. Apoi, îl avem
pe Toma, care a declarat că că nu va crede că Iisus a înviat din morţi până
nu-şi va pune degetul în semnul cuielor. Până la urmă, Toma a murit moarte de
martir pentru credinţa sa în Cristos cel înviat. Să se fi înşelat el oare? Cu
siguranţă că nu.
Apoi ,îl avem pe Petru. El s-a lepădat de câteva
ori de Cristos în timpul judecăţii, şi până la urmă la părăsit. Nu la multă
vreme după răstignire şi îngroparea lui Iisus, Petru a apărut la Ierusalim,
predicând cu îndrăzneală, cu riscul vieţii, faptul că Iisus era Cristosul, şi
că înviase din morţi. Până la urmă, Petru a fost răstignit cu capul în jos. Să
se fi înşelat el oare? Ce sa petrecut cu el? Ce anume l-a transformat într-un mod atât de dramatic
într-un erou al creştinismului? Ce l-a
făcut să-şi dea viaţa pentru Iisus? Singura explicaţie satisfăcătoare se află
în 1 Corint. 15:5 - ... şi că s-a arătat lui Chifa (Petru) (Ioan:42).
Şi acum urmează ceva tulburător...
Exemplul clasic al omului convins împotriva
voinţei lui este acela al lui Iacov, fratele lui Iisus ( Matei 13:15, Marcu
6:3). Cu toate că Iacov nu a fost unul dintre cei doisprezece, el a fost mai
târziu recunoscut ca unul dintre apostoli (Galat.1:19), la fel ca şi Pavel şi Barnaba.
În timpul vieţii lui Iisus, Iacov nu crezuse în El ca Fiu al lui Dumnezeu (
Ioan7:5). El, la fel ca şi ceilalţi fraţi şi surori ale Lui, îşi va bate joc de
El: Vrei ca mulţimea să creadă în Tine? De ce nu te sui la Ierusalim şă-ţi duci
la îndeplinire misiunea? Pentru Iacov trebuie să fi fost o ruşine ca fratele
lui să colinde ţara, făcând familia de râs prin afirmaţiile Lui îndrăzneţe: Eu
sunt calea, adevărul şi viaţa, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (...).
Şi totuşi, ceva s-apetrecut cu Iacov. După ce Iisus a fost răstignit şi
îngropat, Iacov a început să predice la Ierusalim. Iacov a devenit mai apoi
unul din conducătorii bisericii din Ierusalim şi a scris una din cărţile Noului
Testament: Epistola lui Iacov (...). Până la urmă, Iacov a murit ca martir,
fiind ucis cu pietre din ordinul lui
Anania, marele preot. Să se fi înşelat el oare? Desigur că nu. Şi singura
explicaţie plauzibilă pentru transformarea lui o găsim în 1 Corinteni 15:7 – în
urmă s-a arătat lui Iacov.
Dacă învierea ar fi fost o minciună, apostolii ar
fi ştiut acest lucru. Ar fi putut ei oare să perpetueze cu bună ştiinţă o
asemenea înşelăciune?
Paşte fericit!