Europa (ţintă Germania) este luată cu
asalt de către emigranţii musulmani, victime ale războiului musulmano-musulman
(şiiţi-suniţi), în speranţa unui trai mai bun. Părerea mea este că vin la pomul
lăudat. Să sperăm că odată văzută realitatea (problemele de integrare), nu vor
arunca pomul în aer.
Valul de
emigranţi care riscă să destabilizeze UE a stârnit discuţii pro şi contra pe
întregul continent, nu doar în UE.
(E)migraţia,
indiferent de vremurile istorice în care a avut loc, nu a putut fi stopată cu
forţa. Este vorba despre un efect
generat de o cauză. Atâta vreme cât există cauza, efectul se va produce, paşnic
sau cu violenţă. Soluţia este simpă şi, în acelaşi timp, complicată: anularea
cauzei.
În speţa
noastră, acest rezultat nu poate fi obţinut prin menţinerea la putere a
dictatorilor în statele arabe. Nu sunt de acord cu cei care acuză Occidentul de
încurajarea Primăverii arabe. Schimbările promovate de această mişcare au fost
necesare, nu şi suficiente. Mai trebuie făcut ceva şi stă în puterea
Occidentului să rezolve situaţia: chemarea la dialog a Arabiei Saudite şi
Iranului, pentru găsirea unei soluţii de pace între suniţi şi şiiţi. Şi, foarte
important, în prima fază, somarea celor două puteri regionale să înceteze
finanţarea organizaţiilor teroriste. Nu poate fi pace în Orientul Mijlociu, astăzi
sau mâine, fără pace între cele două puteri musulmane.
În acest moment,
Iranul şi Arabia Saudită transferă Europei problemele lumii musulmane şi nu
este corect. Nu înţeleg de ce U.E. evită să vorbească public despre cauzele
problemei cu care se confruntă. Este o tăcere suspectă, dar să sperăm că pe
alte canale de comunicare sunt mai vocali. Acest război dintre cele două state
musulmane (iranienii nu sunt arabi, ei sunt vechii perşi), dus prin interpuşi,
a generat o situaţie aberantă: Iranul se luptă în Irak, apărânu-l de
tereoriştii ISIS (Irakul eliberat şi susţinut de SUA), dar îl sprijină şi pe
Bashar al-Assad care se află în relaţii foarte bune cu Rusia... Relaţiile
diplomatice dintre Iran şi Rusia, de asemenea, sunt excelente. Aşa ceva? Dacă am
fi adepţii teoriei conspiraţiei, am putea spune că USA şi Rusia şi-au dat mâna
peste Lumea musulmană şi îngroapă
U.E în probleme etnice şi religioase. Am evitat să folosesc cuvâtul arab, pentru că
nu toţi beligeranţii sunt arabi, dar toţi sunt musulmani, şiiţi sau suniţi.
Mirarea mea este că Germania a ajuns o victimă în acest război al lumilor, în
condiţiile în care nemţii chiar se pricep la jocurile astea... Să fie doar o
aparenţă? Sau un exerciţiu de reabilitare, prin apărarea drepturilor omului?
Din păcate,
asistăm la o nouă ciocnire a civilizaţiilor şi actualele probleme vor deveni
adevărate coşmaruri pentru generaţiile viitoare. Coexistenţa rămâne doar un
deziderat, până la certitudine mai este cale lungă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu