Nesimţirea rusească faţă-n faţă cu ignoranţa românească

Oleg Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse din România, acest veşnic indignat pentru nerecunoştinţa poporului român faţă de „fratele” rus, a mai emis o inepţie: „ Am fost surprins că în ultimul an autorităţile de aici au încercat să evite să menţioneze că am fost împreună în ultima etapă a celui de-Al Doilea Război Mondial”.  

Cum? Am fost împreună? Păi atunci, de ce voi aţi câştigat războiul şi noi l-am pierdut? De ce voi aţi fost ţară cobeligerantă şi noi nu? Că doar am fost împreună…  Din cauza primei etape, atunci când noi am fost cu nemţii?  Dar de ce am fost noi cu nemţii? Cumva din cauza Pactului Ribbentrop-Molotov? Etapa pregătitoare? Că pentru români,  Al Doilea Război Mondial a avut trei etape:

1 Etapa I: Pactul Ribbentrop-Molotov;

2 Etapa a II-a: Războiul din Est;

3 Etapa a III-a: Războiul din Vest.

Pactul secret Ribentrop-Molotov, prin care v-aţi înţeles cu nemţii în privinţa împărţirii Europei,  a creat premizele declanşării Războiului.  Fără acest pact poate că acest război nu ar fi existat. La asta nu meditaţi? Nu aveţi ncio vină? Îngerilor…

Dar să ne amintim: La 23 august 1939, Molotov, ministrul de Externe sovietic şi omologul său german Ribbentrop semnează un pact de neagresiune. O probă de cinism pur. Pactul conţinea o clauză secretă care prevedea împărţirea Europei de Est între URSS şi Germania. După două săptămâni, Germania invadează Polonia iar URSS atacă şi ocupă estul Poloniei. Pe 28 iunie 1940, România primeşte un ultimatum din partea URSS-ului prin care se cere şi se execută evacuarea administraţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina de nord.  30 septembrie 1940, Dictatul de la Viena şi România pierde Ardealul de nord în favoarea Ungariei hortiste.  În data de 10 septembrie 1940, la presiunile Germaniei naziste, România cedează Cadrilaterul Bulgariei. Toate aceste evenimente s-au desfăşurat conform Pactului de “neagresiune” Ribbentrop- Molotov… Era bun nazismul atunci, aşa-i tovarăşe Malginov? 

Ce trebuia să facă România în aceste condiţii? Să se lupte pentru întregire cu URSS, Germania, Ungaria şi Bulgaria? Era realist un asemenea plan de război? Nu, desigur. A acceptat propunerea Germaniei naziste de a lupta împotriva URSS-ului pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, Hitler promiţând şi rediscutarea situaţiei Ardealului de nord la sfârşitul războiului.  Era singura variantă de acceptat.

De ce a trecut armata română Nistrul? O întrebare acuzatoare a diplomaţiei ruseşti/sovietice. Păi este simplu şi răspund tot printr-o întrebare: Ce a căutat Armata Roşie dincolo de Prut? Ce a căutat Armata Roşie la Berlin? ÎNFRÂNGEREA INAMICULUI! Ăsta-i răspunsul valabil pentru ambele întrebări. Sau doar ruşii aveau dreptul să-şi depăşească graniţele pentru înfrângerea inamicului?  Drept imperial... Chiar nu vă este ruşine?

Spuneţi cu multă mândrie că aţi eliberat Europa Centrală şi de Est de nazism... Uitaţi însă esenţialul: aţi ocupat-o şi aţi impus comunismul. Despre ce eliberare vorbiţi? Aţi schimbat un jug cu altul. 9 mai 1945 este o ruşine pe obrazul Europei. Această dată ar trebui să fie zi de doliu naţional în toată Europa. Este ziua în care a început distrugerea unei jumătăţi de continent. Chiar nu realizaţi?

Poporul român este mult prea blajin, dacă România era locuită de evrei nu aveaţi ce sărbători la 9 mai... Vă întreceaţi cu nemţii la concursul de pus cenuşă în cap.

La 22 iunie 1941, Ion Antonescu a avut o singură variantă de urmat: Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul! Şi vă spune asta un evreu... Ion Antonescu este vinovat pentru crimele împotriva evreilor, dar asta este o altă discuţie. Faţă de poporul român el şi-a făcut datoria. Carol al II-lea nu a fost în stare. Şi vă spunea asta un monarhist...

P.S.  Nu înţeleg de ce ambasadorul Federaţiei Ruse nu este invitat de către ziarişti să răspundă la aceste întrebări. A ocupat DNA-ul tot spaţiul mediatic?

LELENA

Nu-i o greşeală  de scriere,  LELENA este un joc de cuvinte: LELE +ELENA – 25% = LELENA.  Mă rog, aproximativ 25%, dar aşa au procedat şi ei. Au anunţat  reducerea salariilor cu 25%, însă unii angajaţi au constatat ulterior că reducerea a fost de 30 sau chiar 50%, în funcţie de cum s-au aliniat planetele, probabil. Calcule riguroase nu cred că au făcut, nici nu aveau timp. Veneau valuri de şpăgi şi, dacă nu erau atenţi,  riscau să-i înghită balena. Însă, ca-n filmele proşti, balena a venit mai târziu, pe uscat, cu trenul din SUA, Micosoft-Orient Expres, via Austria.

Astăzi, ca doi şmenari ce sunt, Lelena şi Băsescu încearcă să ne întoarcă portofelul. A câta oară? Eu sper să fie ultima.

Din cele spuse de Lelena nu poţi extrage o concluzie logică. Parcă aplică legea lui Murphy: Dacă nu poţi să-i convingi, atunci zăpăceşte-i. Ne spune că a sesizat Preşedintelui faptul că la ANRP se întâmplă lucruri ciudate, dar la ANRP jupân era Dorin Cocoş, soţul său… Acesta era în cârdăşie cu doamna Bică, prietena doamnei Udrea…  Alin Cocoş , fiul vitreg al doamnei Udrea, era omniprezent la ANRP…  Iar banii, şpaga, intra în conturile famigliei. De ce s-a dus doamna Udrea la Preşedinte şi nu la DNA? N-a explicat.

De asemenea, aflăm de la doamna Udrea că Dorin Cocoş i-a dat domnului Sebastian Ghiţă 500 000 de euro, pentru RTV,  la cererea generalului Coldea. Doamna Udrea a mers tot la Preşedinte… De ce nu a mers la Parchetul Militar? Nu ne explică distinsa doamnă… De ce face asta? Pentru că ne ia de proşti. Altfel, banii de la Cocoş, primiţi în urma divorţului, sunt buni, meritaţi.

Oameni buni, specimenele astea au tăiat pensii şi salarii, au mărit TVA-ul şi au împrumutat miliarde de euro pe care-i plătim cu toţii în anii care urmează , pentru că, spuneau ei, Ţara nu mai avea bani… Oare? Încep să am mari îndoieli. Câtă preocupare aveau ei pentru treburile Ţării, având în vedere afacerile oneroase pe care le desfăşurau în virtutea funcţiilor pe care le deţineau? A fost totul în zadar?

Îmi fuge gândul la zicerea domnului Mircea Ciumara, ministru de Finanţe în perioada 1996-2000: Am chinuit un întreg popor degeaba…  Asta, după ce  Victor Ciorbea decretase că trebuie să strângem cureaua…  Victor Ciorbea, un alt nenorocit care a condus România. 

Te-ai născut în România? Ghinion...

Francul elveţian s-a apreciat pe pieţele internaţionale cu aproape 30%, în raport cu moneda euro.

În anii 2006-2010, din cauza chiriilor aberante de pe piaţa imobiliară românească, o mulţime de cetăţeni s-au  împrumutat în franci elveţieni, pentru a reuşi achiziţionarea unor locuinţe. Nu lăcomia, ci nevoia i-a determinat să recurgă la această soluţie. Spun asta pentru că mulţi dintre cei care s-au împrumutat nu aveau ca obiectiv în viaţă cumpărarea unor ziduri. Într-o societate bine aşezată, ar fi preferat să locuiască cu chirie, aşa cum procedează suedezii, de exemplu. Dar România nu-i Suedia. Unde să găseşti în România locuinţe de închiriat la preţuri rezonabile? În 2007, închirierea unei locuinţe cu două camere în Rahova-Ferentari te costa 200 de euro... O garsonieră de 18 mp în Piaţa Alba Iulia, 400 de euro. Experienţă proprie.  Să nu vă imaginaţi că cei care ofereau aceste locuinţe erau nişte dezvoltatori imobiliari, nişte cetăţeni care din banii câştigaţi în capitalism construise ceva şi acum urmăreau amortizarea investiţiei şi profitul meritat. Nu...  Erau profitorii Legii 112/1995, cei care au primit de la Ion Iliescu plocon locuinţele construite în timpul comunismului,  la preţuri modice sau moştenitorii acestora. Nişte hapsâni. Nici nu-ţi venea să crezi că eşti concetăţean cu asemenea specimene.

 În aceste condiţii, băncile au venit cu oferte de creditare pentru cei care doreau să cumpere locuinţe,  în franci elveţieni. Aceasta era singura monedă în care un salariat cu venituri medii se califica pentru un credit. Decât să plăteşti chirie 1 000 – 1 500 lei, era de preferat să plăteşti rată la bancă aceşti bani şi după 30 de ani să devii proprietar. Repet, nu era vorba de lăcomie: rata la bancă era egală cu chiria. Şi scăpai de lighioana de proprietar care  îţi dădea impresia că este  fratele lui Mociorniţă, cel puţin.

Ulterior, aprecierea francului elveţian a produs adevărate drame în societatea românească.

Cele expuse mai sus reprezintă situaţia de facto. Nu am credit în franci elveţieni, să ne înţelegem.  Nu am credit în această monedă pentru că nu am vrut să dau şpagă agentului imobiliar care îmi asigura legătura cu banca.  Vă vine să credeţi? Creditul în franci elveţieni se obţinea cu şpagă. Am un principiu: nu dau şpagă, nu primesc spagă... Astăzi mă felicit... Am preferat varianta legală şi am câştigat: Prima Casă, trăiască Boc!, oricât l-ar înjura unii. În viaţă facem bune şi rele, pentru creditul Prima Casă, Emil Boc trebuie felicitat. Nu sunt ipocrit, nici laş.

În aceste zile, am fost scandalizat până la revoltă de reacţia autorităţilor române cu privire la creditele în franci elveţieni contractate de unii concetăţeni.  Răzvan Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR,  a fost bomboana pe colivă: “Cu referire la evoluţia francului în raport cu leul, cred că e momentul să fie învăţată o lecţie dură de către cei care s-au împrumutat în valută, fără a avea venituri în moneda respectivă”. Aţi auzit, bă? O lecţie dură, asta meritaţi... O spune un consilier al unui oficial RSR. Sau nu mai există RSR... Eu cred că există RSR, uitaţi ce spune Directiva Uniunii Europene 2014/14 despre acelaşi subiect: 

“S-au identificat o serie de probleme pe pieţele ipotecare din Uniune legate de practicile iresponsabile de împrumut şi de posibilităţile participanţilor la piaţă, inclusiv ale intermediarilor de credite şi ale instituţiilor non-bancare de a avea un comportament iresponsabil. Printre acestea se numără probleme legate de credite într-o monedă străină, pe care consumatorii le-au contractat în acea monedă pentru a profita de rata dobânzii avantajoasă oferită, însă fără să deţină informaţii adecvate despre riscul ratei de schimb valutar pe care îl implică aceste împrumuturi sau o înţelegere a acestuia. Respectivele probleme sunt determinate de deficienţele pieţei şi ale reglementărilor, dar şi de alţi factori, de exemplu climatul economic general şi nivelul scăzut de cultură financiară. Alte probleme includ ineficienţa, neconcordanţa sau inexistenţa regimurilor pentru intermediarii de credite şi instituţiile non-bancare care oferă credite pentru bunuri imobile rezidenţiale. Problemele identificate pot avea efecte colaterale semnificative la nivel macroeconomic, pot fi în detrimentul consumatorilor, pot constitui obstacole economice sau juridice în calea activităţii transfrontaliere şi pot crea condiţii de concurenţă inegale între actorii de pe piaţă”.

Sesizaţi diferenţa de abordare dintre Noi şi Ei, pe acelaşi subiect ? Deşi, noi suntem ei… Aşa ar trebui. În timp ce la nivelul UE se vorbeşte despre deficienţele pieţei şi ale reglementărilor, la noi se vorbeşte despre ghinion ( o lecţie dură…). Ne spune Vasilescu, tataia… El a crescut în altă lume, dar ce contează? Este buricul pământului în lumea noastră. Peste UE, peste tot. El este Dumnezeu pe pământ. În timp ce în UE contează cetăţeanul, în România lui Vasilescu/Isărescu  primordiale sunt instituţiile (băncile, în cazul nostru).

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) solicită Guvernului adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să oblige instituţiile de credit să dea posibilitatea clienţilor să opteze pentru conversia creditelor din valută în moneda naţională, la un curs care nu poate depăşi cu mai mult de 20% cursul din momentul contractării creditului şi fără costuri suplimentare pentru client.

Victor Orban a reuşit în Ungaria şi nu a plecat nicio bancă.

La noi este cu drobul de sare. Bocitoare de serviciu: Răzvan Vasilescu, Mugur Isărescu, Ilie Şerbănescu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Bogdan Chirieac.