Reciprocum. Argumentul reciproc

Astăzi,  nu acum un an, Daniel Constantin a dat publicităţii acordul semnat în martie 2012, împreună cu Victor Ponta şi Crin Antonescu. Ca o paranteză, şi doamna Udrea a scos bileţelul lui C. P.Tăriceanu către T. Băsescu, tot după un timp... Ascultând interpretările date acordului cu pricina de către domnii Antonescu, Ponta şi  Constantin, mi-am amintit următorul sofism:

În Grecia antică, Eulathos dorea să ia lecţii de drept, dar nu avea bani pentru a plăti un profesor. Ghinion, la începuturi, învăţământul era privat. Protagoras, văzând cât de perspicace este, se obligă să-i predea lecţiile necesare pentru a deveni un bun avocat, cu o singură condiţie: să-i plătească lecţiile atunci când va câştiga primul proces. În acest sens, încheie şi un contract. Protagoras îşi îndeplineşte obligaţia şi aşteapta ca Eulathos să câştige primul proces, sperând că şi Eulathos îşi va respecta partea lui de obligaţie:  plata lecţiilor de drept. Insa timpul trecea si Eulathos nu lua niciun proces, asa ca nu avea nicio obligatie sa-si plateasca profesorul. Realizând că discipolul încearcă să-l păcălească, Protagoras îl dă în judecată, având în gând următoarele:  Dacă o să câştig procesul, trebuie să-mi plătească lecţiile, pentru că tribunalul mi-a dat dreptate. Dacă pierd procesul, tot trebuie să-mi plătească lecţiile, pentru că a câştigat primul proces, conform contractului.

Eulathos primeşte citaţia şi se gândeşte: Dacă o să câştig procesul, nu-i dau niciun ban, pentru că tribunalul mi-a dat dreptate. Dacă o să pierd procesul, iar nu trebuie să-i plătesc, întrucât contractual mă obligă să-i plătesc la primul proces câştigat.

Toate discuţiile/ţigăneala din spaţiul politic românesc de astăzi,  cu privire la cine trebuie să fie prim-ministru, candidat la preşedenţie şi preşedinte la Senat din partea USL, în “lumina” acordurilor pe care le-au semnat, au zăpăcit pe toată lumea. Nu mai înţelege nimeni nimic, îi priveşti şi te cruceşti. Te întrebi, chiar, dacă pe ei i-ai votat sau pe alţii...  A, să nu-l uităm pe Traian Băsescu, cel care, cu ceva timp în urmă, ne-a spus că în 2004 acel Să trăiţi bine nu a fost o promisiune, ci... un salut... Pe viitor, în condiţiile astea, atunci când un politician îţi spune bună ziua, trebuie să faci un pas înapoi şi să cugeţi: mă salută sau mă-njură? Bună... pentru cine? Şi strângi bine în mână coada de topor, că poate domnul politician chiar trebuie să primească o “lecţie” de retorică şi adevăr... Râdem, glumim, dar nu mai este mult până atunci.

 Unde te întorci, numai sofişti care-ţi spun, alegătorule, cât de prost eşti. Că dacă erai deştept, acum culegeai măsline în Grecia. Aia dărâmată de criză. Ai rămas în România, ghinion, apucăte de retorică... Nu ţine de foame, nu-ţi plăteşte ratele la bancă, dar mori filosof.

Cât despre acordul prezentat de domnul Constantin, eu zic aşa: dacă aţi tăcut mâlc atunci când s-au împărţit funcţiile, tăceţi în veci! Aţi consimţit. Amin!

P.S. Sofiştii au avut un rol important în istoria logicii, mă întreb dacă politicienii noştri de după 1989 or să încapă în istorie pe o pagină sau pe o jumătate de pagină. Timp de schimbare mai este, nu ştiu dacă şi voinţă.

Nişte ţărani

Accidentul aviatic din Munţii Apuseni în care au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion a scos la suprafaţă o realitate crudă: în epoca sateliţilor multilateral dezvoltaţi, a GPS-ului, a smartphoanelor de ultimă generaţie, într-o ţară membră NATO cu scut antirachetă şi cu STS la standarde, primii care au ajuns la locul tragediei au fost nişte ţărani care s-au orientat după muşchi , licheni şi focuri de armă...  Lipseşte din peisaj doar vrăjitoarea satului. Bine că avem capacitatea de a localiza infractori în Kenya.

În ţara asta, Alina Ion, o studentă remarcabilă, s-a prăbuşit cu avionul într-o poieniţă de munte şi a murit de frig… Nu la Polul Nord, ci în Munţii Apuseni.  În rest, suntem mecanizaţi, informatizaţi, avem ISU, armată, SMURD… Un singur lucru ne lipseşte: managementul! Ştim asta de 24 de ani. Şi la ce ne foloseşte că ştim?

P.S. Instalatorul polonez nu este mai bine pregătit decât instalatorul roman. Dar are un manager…

Prin cenuşa “sistemului”…

A doua condamnare a lui Adrian Năstase nu poate fi  un motiv de bucurie pentru cineva. Este vorba totuşi despre un om care, prin funcţiile pe care le-a deţinut, a reprezentat România la cel mai înalt nivel. A fost vocea României în negocierile complexe ce au precedat accederea noastră în structurile euroatlantice şi, probabil, singurul ministru de externe adevărat pe care l-am avut după Revoluţie. Spun „probabil” pentru că, în opinia mea, şi Cristian Diaconescu s-a ridicat la nivelul exigenţelor pe care le presupune această funcţie. Nu i-am înţeles decizia de a pleca din PSD şi parcursul ulterior.  

Astăzi, urmare sentinţei de condamnare în unanimitate de către cei cinci judecători de la ÎCCJ, despre omul politic Adrian Năstase se poate vorbi la timpul trecut. O epocă s-a încheiat. Epoca în care ministrul de justiţie trebuia să dea verde pentru arestarea unui politician ( Rodica Stănoiu ştie...). Mă aşteptam ca acesta să ridice mîinile încătuşate şi, teatral,  să spună că astea sunt cătuşele lui Băsescu, ca în filmul Ticăloşii. Nu a făcut-o. A spus ceva  dar fără vlagă. Iacobov era parcă mai ţeapăn.

Despre judecătorii care au pronunţat această sentinţă, nu se poate spune că au fost aleşi pe sprinceană, opinia mea. Trei din cinci îl achitase în alte dosare, iar în condiţiile în care Traian Băsescu se află pe ultima sută de metri la Cotroceni ( este istorie, deci), doar probele din dosar şi propria conştiinţă îi puteau determina pe aceşti judecători să constate în unanimitate vinovăţia domnului Năstase. Dacă erau şantajabili sau simple marionete, erau de la început, când Traian Băsescu era „verde”. De ce să te compromiţi la final?

Dacă sistemul s-a resetat, cum cred eu, vom afla peste câţiva ani... Atunci când Traian Băsescu va fi în locul lui Adrian Năstase. Am convingerea că domnul Băsescu va ridica până la cer cătuşele şi va spune cu ochii în lacrimi că astea sunt cătuşele lui Ponta... Şi nu-l va crede nimeni...

P.S. Secretul funcţionării justiţiei, într-o lume civilizată,  este asigurat, în principal,  de inamovibilitatea judecătorilor.  Ştiţi cine a introdus pentru prima dată inamovibilitatea judecătorilor în sistemul de drept românesc? Boierul Alexandru Marghiloman, în calitatea sa de ministru al Justiţiei... El a asigurat printr-o lege inamovibilitatea în magistratură, acesta fiind un pas important în crearea unei justiţii cu adevărat independente. A promovat şi legea organizării judiciare şi a judecătorilor de pace. Boier Marghiloman, moştenitorul unei averi colosale, fost procuror, judecător şi avocat şcolit la Paris.  Vom mai vorbi despre el. Un personaj extrem de interesant din  istoria României.